Atac specific regimurilor autoritare
Justiţie 28 iulie 2022, 19:12 | 1595

Decizie judiciară fără precedent în istoria jurnalisticii din Moldova! Proprietarul postului de televiziune Jurnal TV și realizatorul emisiunii ”Vânturile, Valurile”, Val Butnaru, a fost sancționat cu 4500 de lei și lipsit de dreptul de a practica activități în televiziune și radio pe o durată de șase luni. Decizia a fost luată de magistratul Judecătoriei Buiucani, Elena Ungureanu. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor după ce Jurnal TV a realizat o investigație despre un fost polițist care ar fi fost implicat în contrabanda cu țigări. Este un atac direct la libertatea presei și libertatea de exprimare, iar acest caz ar trebuie să devină subiect de discuții publice, a reacționat Val Butnaru.

DUMITRU PAVEL, juristul Jurnal TV: "Prin decizia de astăzi, instanța de judecată a admis procesul-verbal pornit de către IP Buiucani și l-a sancționat pe domnul Val Butnaru cu amendă și cu privarea de dreptul de a practica activități în televiziune și radio pe o durată de șase luni de zile. Noi vom contesta aceasta decizie a instanței. O apreciem ca fiind vădit ilegală, emisă cu încălcarea vădită a procedurii. Am administrat și în fața instanței probe, care atestă clar că acest proces-verbal și procesul contravențional derulat a fost grav viciat. A fost pornit în privința unei persoane juridice, fiind citată persoana juridică, iar ulterior, să ne trezim că instanța sancționează persoana fizică, pentru o faptă care presupune doar răspunderea persoanei fizice."

Potrivit juristul postului de televiziune Jurnal TV, decizia luată de către magistratul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani este ilegală.

DUMITRU PAVEL, juristul Jurnal TV: "Difuzarea unei știri la un post de televiziune, în baza materialelor scurse din dosare penale și procedura penala pornită de niște polițiști a fost apreciată de instanță ca fiind calomnie, ceea ce este o interpretare vădit eronată a prevederilor art.70, al.2, Cod Contravențional, și în fond, această decizie este la fel vădit ilegală. Deja vom prezenta instanței de recurs argumentele noastre, care determină atât nulitatea procesului verbal, cât și a hotărârii de astăzi."

La rândul său, proprietarul Jurnal TV, Val Butnaru, susține că această hotărâre este una ieșită din comun, iar practica interzicerii meseriei mai poate fi întâlnită doar în statele totalitare.

VAL BUTNARU, proprietar „Reforma Art SRL”: "Se pare că oamenii ăștia au venit din altă parte aici. Ei se uită cu ochii larg deschiși, mirați, că noi apelăm și le vorbim de libertatea presei, de lucruri pe care le știu, dar ar vrea să le ignore. Acest caz trebuie să devină subiect de discuții publice. Indiferent de instituția media care este vizată nu trebuie să mai permitem ca cineva să încerce măcar să închidă gura presei. Ca să nu se facă de râs și mai mult justiția noastră, cred că acest caz ar trebuie să se oprească o dată cu decizia Curții de Apel."

Potrivit juristului Jurnal TV, prin decizia sa, magistratul Judecătoriei Buiucani, Elena Ungureanu, a eșuat în a aplica la justa valoare prevederile art.9 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, care reglementează libertatea de a critica statul, autoritățile publice și persoanele care exercită funcții publice, stabilind că persoanele care exercită funcții publice pot fi supuse criticii, iar acțiunile lor – verificării din partea mass-mediei, iar statul și autoritățile publice nu pot intenta acțiuni cu privire la defăimare. Pretinsa victimă, Vitalie Grabovski, exercita atribuții de conducere în cadrul subdiviziunilor MAI, fiind persoană cu funcție publică, iar informațiile despre el s-au referit anume la perioada în care avea calitate de funcționar public. Mai mult, susține juristul, libertatea presei este un drept fundamental al omului - drept recunoscut și protejat prin lege în majoritatea statelor moderne. Acest drept este strâns asociat cu libertatea de exprimare și este o componentă a acesteia. Concluzia apare în majoritatea hotărârilor CEDO ce vizează jurnaliștii și instituțiile media. Potrivit directorului Asociației Presei Independente, Petru Macovei, judecătoarea Elena Ungureanu trebuia să țină cont de aceste prevederi primordiale. Prin urmare, s-a mers mers pe abuz, a adăugat Macovei.

PETRU MACOVEI, directorul Asociației Presei Independente: "Avem o situație cu care din păcate vom intra în toate rapoartele internaționale privind atacurile asupra presei, iar acest lucru este foarte trist, deoarece abia discutăm despre anumite îmbunătățiri pe segmentul libertății presei și iată o hotărâre judecătorească anapoda, bazată pe o prevedere abuzivă, poate să ne strice și imaginea Republicii Moldova, dar cel mai grav, afectează libertatea de exprimare și funcționarea instituțiilor media."

Petru Macovei a menționat că hotărârea judecătorească a fost luată în baza art.70 Cod Contravențional, articol care a fost modificat în 2018, în urma unui amendament a fostului deputat democrat Sergiu Sârbu.

PETRU MACOVEI, directorul Asociației Presei Independente: "Prevederea în sine este o enormitate și îmi pare rău că actuala guvernare nu a modificat această prevedere cu toate că noi am propus acest lucru în repetate rânduri. Există și un proiect de lege în Parlamentul Republicii Moldova, care modifică mai multe legi, inclusiv Codul Contravențional prin excluderea acestei prevederi, care nu poate fi aplicată în raport cu instituțiile media, unde este vorba despre libertatea presei, libertatea de exprimare, lucruri pe care judecătoarea nu le-a luat în considerare."

La rândul său, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadin Gogu, a menționat că un asemenea caz se întâmplă pentru prima data în practica jurnalistică din Republica Moldova, iar această decizie poate fi calificată ca un atac direct asupra libertății presei.

NADIN GOGU, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent: "Este foarte grav că acțiunile postului de televiziune au fost încadrate în fapta prevăzută de Codul Contravențional și nu cea prevăzută de Legea privind libertatea de exprimare. E disproporționat și vine în contradicție cu garanțiile și principiile instituite de jurisprudența CEDO. E un precedent periculos, pentru că asta poate duce la perpetuarea unei practici prin care vor fi deschise mai multe dosare contravenționale împotriva mass-media și jurnaliștilor. Astăzi vom veni cu o declarație semnată de mai multe organizații de media și sperăm că presa se va solidariza. Azi e vorba de Jurnal, iar mâine pot fi alte instituții media."

Amintim că în luna ianuarie, Jurnal TV a devenit ținta unui atac din partea Inspectoratului de Poliție Buiucani. Șeful Secției securitate publică al Inspectoratului Buiucani, Alexandru Spoialo, a constatat că JurnalTV „a difuzat informații false și defăimătoare privind săvârșirea unei infracțiuni de către cetățeanul Grabovschi Vitalie, fapt prin care i-a fost lezată onoarea, demnitatea personală și reputația profesională”. Grabovschi este fostul șef al Inspectoratului de Poliție Dubăsari, vizat într-o investigație Jurnal TV din iulie 2021, alături de alți doi polițiști, Ion Țărnă și Alexei Vîzdan, care ar fi implicați în contrabanda cu țigări. Invocând încălcarea articolul 70 al Codului Contravențional, polițistul a recomandat instanței de judecată lipsirea postului nostru de televiziune de dreptul de a desfășura activitate pe un termen de un an.

Opinia ta contează. Comentează!