Patrula Jurnal TV, 29 August
Analiza stării criminogene din țară, Cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.
La doi ani, de când stă în fotoliul de procuror general, Alexandr Stoianoglo a propus zece pași care, în opinia lui, ar conduce la combaterea corupției. El pledează pentru ridicarea imunității tuturor deputaților și simplificarea procedurii de atragere la răspundere a procurorilor. Stoianoglo a fost nevoit să-și scurteze vacanța, după ce noii deputați și-au propus să-l demită prin modificarea legislației.
Scaunul lui Alexandr Stoianoglo se clatină amenințător. Parlamentul a votat modificările legislative, care permit evaluarea activității procurorului general. Dacă acesta va obține calificativul ”nesatisfăcător” din partea unei comisii speciale, în privința ”aptitudinilor profesionale sau a corespunderii cu funcția deținută”, Stoianoglo sau oricine va veni în locul lui, va fi demis.
Fostul șef al IGP și ministru Apărării Alexandru Pânzari, cercetat în dosarul fostei Direcții nr.5 a MAI, a fost eliberat în arest la domiciliu, după ce a stat în Penitenciarul nr.13 mai bine de o lună. Pe de altă parte, ofițerul Poliției de Frontieră, Ion Cojocaru, reținut în același dosar, a fost eliberat din închisoare, dar are interdicție de a părăsi Republica Moldova. Procurorul de caz susține că în penitenciar, viața lui Ion Cojocaru era în pericol.