Magia sărbătorilor de iarnă se simte și pe străzile Chișinăului
Social 25 decembrie 2024, 16:22 | 138

Magia sărbătorilor de iarnă se simte și pe străzile Chișinăului. Astăzi, i-am întâlnit la Târgul de Crăciun din scuarul Teatrului de Operă și Balet pe mai mulți locuitori ai capitalei care sărbătoresc Nașterea Domnului pe stil nou. Oamenii spun că sunt fericiți că pot să-și împartă bucuria cu cei dragi. Mulți au venit la Târgul de Crăciun pentru a se delecta cu bucate și pentru a le organiza copiilor o zi specială.

I-am întâlnit pe vizitatorii târgului plini de voie bună. Oamenii ne-au vorbit despre magia sărbătorilor de iarnă și despre ceea ce preferă să facă în aceste zile.

Unii spun că iubesc Crăciunul pentru că îl sărbătoresc alături de părinți, iar cel mai frumos dar este faptul de a fi alături de membrii familiei.

Pe copii i-am găsit nerăbdători să se bucure de distracții.

Târgurile de Crăciun din capitală vor fi deschise până pe 15 ianuarie.

Opinia ta contează. Comentează!