Sistemul medical, mai performant în 2024
Secții reparate în mai multe spitale, ambulanțe noi pentru echipele de asistență medicală urgentă din Chișinău sau aparate de ultrasonografie care pot depista precoce problemele cardiace ale nou-născuților. Anul 2024 a fot unul cu multe schimbări pozitive, afirmă angajații din sistem. Însă dincolo de achiziții, donații și renovări, specialiștii din Moldova se pot lăuda cu premiere medicale sau intervenții complicate.
La Institutul de Medicina Urgentă a fost efectuată, pentru prima oară în Republica Moldova, o operație inovativă. Pacientul de 43 de ani din Sângerei a trăit opt ani cu dureri faciale, apelând de nenumărate ori la diferiți specialiști, inclusiv neurologi sau stomatologi. În luna iunie, acesta a fost supus unei intervenții neurochirurgicale minim-invazivă, care a fost cu succes.
VICTOR ANDRONACHI, șef Secție Neurochirurgie: "Este plasarea unui material, izolator între ansa de vas, ansa arterială care apasă pe nerv și nerv. Și mai departe pulsațiile acestea amortizează materialul acesta izolator. Ca de obicei în ultimul timp se utilizează fibrele de tifon. Nu se mai transmit pulsațiile acestea și dispare durerea."
Cauza principală a acestei afecțiuni rezidă într-un conflict vasculonervos între nervul trigemen și un vas de sânge adiacent care îl comprimă. Această compresie provoacă dureri intense, adesea descrise de pacienți ca fiind similare cu un șoc electric sau o arsură. Potrivit statisticilor, patru pacienți din o sută de mii se îmbolnăvesc de această boală.
În luna octombrie, Institutul Mamei și Copilului a primit echipamente de ultimă generație pentru nou-născuți și mamele acestora. Este vorba de aparate de ultrasonografie care pot depista precoce problemele cardiace ale nou-născuților, un alt aparat care poate diagnostica patologii cerebrale transcraniane ale micuților, un echipament pentru investigații mamografice și două gastroscoape.
YAMADA YOICHIRO, ambasadorul Japoniei în Republica Moldova: "Sper ca aparatele livrate astăzi vor ajuta în viitor, sferei medicale din Republica Moldova. Guvernul Japoniei consideră că reformele și acțiunile pe care autoritățile din Republica Moldova le-au început din anul 2020 au fost corecte și necesare."
Donația s-a făcut în cadrul unui proiect de parteneriat moldo-japonez, cu un buget de circa șase milioane de euro.
41 de ambulanțe noi au fost transmise la sfârșitul lunii august substațiilor de asistență medicală urgentă din capitală și din alte localități ale Republicii Moldova. Beneficiarii proiectului, medicii de pe ambulanțe și șefi ai instituțiilor medicale, care au venit din mai multe raioane, spun că noile ambulanțe îi vor ajuta să îmbunătățească serviciile acordate pacienților.
IURIE CRASIUC, director adjunct al CNAMUP: "Practic într-o asemenea ambulanță putem să acordăm asistență medicală pentru orice tip de categorie de pacienți, cu orice grad de pericol care astăzi poate fi întâlnit la etapa de spitalizare."
Din cele peste 500 de ambulanțe de care dispune Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, circa 70 la sută erau învechite.
Spitalele raionale din Edineț și Cahul au primit câte o unitate radiologică mobilă, care îi ajută pe medici să stabilească mai rapid diagnosticul pacientului. Noul echipament de radiografie intra-operatorie va extinde spectrul serviciilor și va crește calitatea acestora, afirmă reprezentanții Guvernului.
ION PRISĂCARU, secretar de Stat, Ministerul Sănătății: "Nu va fi necesar de transportat pacientul dintr-o secție în alta pentru radiografie de control. Nu vor mai fi utilizate metodele mai vechi de control imagistic, ci deja printr-o metodă digitală cu vizualizare în același timp a rezultatului."
Echipamentul reprezintă o donație din partea Guvernului german în cadrul unui proiect de asistență umanitară.
Institutul de Cardiologie din Chișinău a obținut un nou tomograf, de ultimă generație, care execută cele mai dificile cerințe ale diagnosticului imagistic. Dispozitivul le va permite medicilor să investigheze maladiile cardiovasculare, să execute cele mai dificile cerințe și să faciliteze efectuarea intervențiilor chirurgicale cardiovasculare.
VITALIE MOSCALU, director, Institutul de Cardiologie: "Posibilitățile de diagnostic ale acestui utilaj sunt enorme. În primul rând, noi putem analiza perfuzia mușchiului inimii, putem face un diagnostic de hemodinamică desăvârșit.Avem posibilități de planificare a intervenției chirurgicale, tot datorită acestui tomograf. Și asta este foarte important, pentru că noi deservim pacienții, bolnavii și să-i salvăm în situațiile critice."
Potrivit specialiștilor, aparatul reduce cu până la 80% doza de iradiere.
Copiii care s-au născut în acest an la Institutul Mamei și Copilului au beneficiat de condiții mai bune de spitalizare, după ce secția chirurgie nou-născuți a fost reparată. Anterior, încăperea era într-o stare dezastruoasă, chiar dacă medicii depuneau tot efortul pentru a o menține în ordine și pentru a respecta normele sanitare.
ALIONA PISARENCO, șefa Secției chirurgie nou-născuți: "Sunteți îngerii pe pământ trimiși de Dumnezeu, pentru a realiza visul celor mai mici pacienți ai noștri. Visul de a primi condiții de tratament mai nobile, mai moderne și de a crea condiții cu tehnologii moderne pentru asigurarea restabilirii sănătății și întoarcerea copiilor sănătoși în familie."
Potrivit directorului instituției, Sergiu Galdun, din anul 1985 și până în prezent au fost tratați peste 24 de mii de pacienți în această secție.
Institutul Oncologic a primit în dotare un nou echipament de brahiterapie 3D. Potrivit specialiștilor, acesta permite localizarea exactă a cancerului.
RUSLAN BALTAGA, director, Institutul Oncologic: "Este un echipament care efectuează un tip de radio-terapie locală. Este un echipament care oferă tratamente personalizate, țintite asupra tumorii.Se utilizează mai multe tehnici, deci pe lângă radio-terapie, imagistica, tomografie, ultrasonografie, anestezie. Deci, este un serviciu complet, unic în Republica Moldova."
Brahiterapia este o metodă de tratament al cancerului prin care se introduce material radioactiv în interiorul sau în imediata apropiere a unei tumori. Doza de radiații administrată astfel este precisă și în cantitate foarte mare. Donația a venit din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Costul echipamentului este de aproape 320 de mii de euro.