Secțiile de reanimare, pline cu bolnavi
Social 19 august 2021, 19:28 | 3114

Secțiile cu profil COVID se redeschid una după alta, după câteva luni de relaxare. La Institutul de Medicină Urgentă nu mai sunt locuri disponibile pentru bolnavii gravi de COVID. Doar în două zile, aici au ajuns 24 de oameni în stare extrem de gravă.

IVAN CIVIRJIC, șeful Secției Reanimare COVID a Institutului de Medicină Urgentă: "În ultimile 48 de ore am avut 24 de internări continuă creștere."

Potrivit medicilor, boala progresează foarte repede. Noua variantă a coronavirusului este una agresivă, iar dacă nu sunt întreprinse măsuri corecte și la timp, starea pacientului se poate agrava: Deseori, pacienții apelează la medicul de familie doar în a 7 sau a 8-a zi de boală, atunci când starea de sănătate este una foarte gravă. Este plină cu pacienți gravi și secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Republican. MARINA ZIBILIUC, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: "La moment, la ziua de astăzi avem 18 pacienți, dintre aceștia 8 sunt intubați. Din acești pacienți 95 % sunt nevaccinați."

Din cauza numărului în creștere a infectărilor cu COVID, în ultimile săptămâni tot mai multe secții cu profil COVID au fost reactivate în Chișinău, dar și în alte localități.

Opinia ta contează. Comentează!