Jurnalul orei 15, 24 Decembrie
Jurnalul orei 15:00 24 decembrie 2024, 17:43 | 222

Prezentat de Călin Jucovschi

Maia Sandu a fost învestită astăzi pentru al doilea mandat prezidențial. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc la Palatul Republicii. În discursul său, șefa statului a spus că promisiunea din primul mandat privind „vremurile bune” a fost una sinceră, însă vremurile s-au dovedit a fi dificile, de restriște. Evenimentul de învestire în funcție a fost marcat de prezența a foști șefi de stat, miniștri, deputați, actori, jurnaliști și ambasadori.

Noul Guvern al României condus de Marcel Ciolacu a obținut aseară, la limită, votul de încredere al Parlamentului. 240 de deputați au votat „pentru”, cu doar șapte peste numărul minim necesar. Executivul a și depus jurământul, iar în prima ședință a Cabinetului de miniștri, care a avut loc aproape de miezul nopții, premierul a declarat că membrii Guvernului cunosc ce greșeli nu trebuie să fie repetate. Noul Executiv al lui Ciolacu are 16 ministere: opt conduse de PSD, șase de PNL și două de UDMR.

Doi bărbați au fost reținuți de procurorii PCCOCS, după ce ar fi facilitat trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova de către 12 bărbați din Ucraina, care se eschivau de la încorporarea în serviciul militar. Oamenii legii au desfășurat 19 percheziții la Dondușeni și Otaci. Procurorii au publicat interceptarea unor convorbiri care surprinde modul în care suspecții organizau acțiunile de trecere ilegală a frontierei.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie