Jurnalul orei 15, 15 Iunie
Jurnalul orei 15:00 15 iunie 2023, 17:17 | 543

Prezentat de Vasile Luchianu

Parlamentul i-a desemnat astăzi pe cei șase membri ai Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Trei dintre membrii Comisiei au fost propuși chiar de legislativ, iar alți trei sunt cetățeni străini și au fost propuși de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Mai mulți operatori low-cost ar putea ajunge, în curând, în Republica Moldova. Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Reginale, Lilia Dabija, a anunțat că autoritățile discută cu reprezentanți ai mai multor companii aeriene pentru ca pasagerii să beneficieze de prețuri competitive și curse spre mai multe destinații.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a semnat, la Strasbourg, acordul la care au ajuns eurodeputații și țările membre cu privire la acordarea unei tranșe de 145 de milioane de euro de ajutor macro-financiar pentru Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie