Pasiunea moldovenilor pentru bucătăria asiatică l-a făcut pe Shigeki Iimura să vină acum 20 de ani la Chișinău
Trăim în pace 24 noiembrie 2022, 19:55 | 9946

Pasiunea unor moldoveni pentru bucătăria asiatică, în special sushi, l-a făcut pe Shigeki Iimura să vină, acum 20 de ani, la Chișinău. Japonezul a deschis aici unul dintre primele restaurante de acest fel din Republica Moldova și de atunci încoace promovează intens bucătăria niponă, despre care spune că este o adevărată artă. Jurnal TV continuă să vă prezinte istoriile oamenilor de diferite naționalități, care conviețuiesc aici în pace.

Shigeki Iimura este din Tokyo. Din copilărie a știut că va deveni bucătar, fiind pasionat mult de arta culinară.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Mama mea muncea într-un restaurant când am fost copil și deseori mă lăsa să o vizitez la bucătărie."

Dorința de a călători mult și de a descoperi culturi noi l-a dus peste țări și mări. Nici nu mai ține minte câte orașe a vizitat. În Hong Kong, de exemplu, a obținut două stele Michelin pentru un restaurant, o distincție extrem de prestigioasă, la care visează orice bucătar din lume.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Ultimul loc unde am lucrat au fost Emiratele Arabe Unite, Dubai, Abu Dhabi, Iar înainte de asta am fost în Monaco, Spania, Franța, Turcia, România, Norvegia. Foarte multe..."

În Republica Moldova a venit acum 20 de ani și a deschis la Chișinău unul dintre primele restaurante japoneze, cel mai scump pe atunci. Simțea privirile stranii ale oamenilor asupra sa, dar asta nu l-a împiedicat să-și stabilească aici traiul.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Mulți clienți mă chemau și spuneau că niciodată nu au văzut japonezi. Erau mirați și bucuroși."

Astăzi, munca lui Shigeki constă în crearea meniurilor pentru localuri, a mâncărurilor originale și a gusturilor noi, dar respectând tradițiile nipone. Cuțitul este lucrul cel mai de preț pentru un bucătar. Pe al său, Shigeki l-a adus din Japonia.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Acest cuțit e făcut precum o „katana”, adică săbiile pentru samurai. Sunt produse la temperaturi foarte înalte."

Și dacă instrumentele necesare le găsește, atunci cu ingredientele situația e mai dificilă.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Ingredientele sunt foarte importante. Cineva ar putea spune că e simplu să fierbi orezul. Nu! Chiar și apa este foarte importantă. De unde e apa? Din ce munți izvorăște? Ingredientele proaspete sunt foarte scumpe. De exemplu, creveți. Cât feluri de creveți aveți aici? Patru sau cinci? În Japonia sunt peste 200!"

De 20 de ani, Shigeki Iimura spune că se simte în Republica Moldova ca acasă. Îi plac în special satele noastre.

SHIGEKI IIMURA, bucătar: "Am o casă la Ștefan Vodă. Deseori merg încolo. Pescuiesc, facem carne la grătar. E foarte frumos acolo."

În Republica Moldova, Shigeki s-a căsătorit cu o moldoveancă. Niponul a reușit să-și facă mulți prieteni.

Opinia ta contează. Comentează!