Din Filipine, în Republica Moldova
Trăim în pace 13 octombrie 2022, 19:59 | 88698

Opt ani în urmă nici nu știa de existența unui asemenea stat - Republica Moldova, dar când a ajuns aici, a reușit să învețe limba română în doar șase luni. Acum, vorbește mai bine decât mulți dintre băștinași. În cadrul proiectului „Trăim în pace!”, vă prezentăm astăzi istoria lui Myreen, care a venit de la o distanță de peste 9000 de kilometri, din Filipine, pentru a fi alături de soț.

MYREEN LEANCĂ, locuitoare a satului Coștangalia, Cimișlia originară din Filipine: "Sincer, când prima dată am auzit de Moldova, m-am uitat la hartă, să văd unde este. Am văzut că e între România și Ucraina. Cu soțul am aflat mai multe despre Moldova."

Până a deveni Leancă, Myreen a trăit în Filipine. Deși spune că iubește mult țara în care s-a născut, tinerii filipinezi, precum și cei din Republica Moldova, deseori pleacă în străinătate în căutarea unei vieți mai prospere. Așa a făcut și Myreen. În 2014 a ajuns în Dubai, iar acolo a făcut cunoștință cu Sergiu. Dorul de casă și pasiunea pentru agricultură l-au făcut pe bărbat să revină acasă, în Cimișlia, iar Myreen a acceptat să meargă și ea.

SERGIU LEANCĂ, agricultor: "Cred că dragostea de pământ, de patrie m-a adus acasă. Pentru că mulți colegi de-ai mei nu înțelegeau de ce m-am întors acasă. Aveam o carieră de succes acolo. Dar întotdeauna trebuie să faci ceea ce simți."

MYREEN LEANCĂ, locuitoare a satului Coștangalia, Cimișlia: " Am venit primăvara. Mi-a plăcut mult. Vremea era senină, mai plăcută decât în Filipine sau în Dubai, unde e foarte cald, iar eu nu pot suporta căldura. Îmi place foarte mult vremea, dar în primul rând oamenii și mâncarea. Sunteți foarte calzi și receptivi. Îmi amintesc de oamenii din Filipine. Ospitalitatea e remarcabilă. Puneți mese pline de tot. Nu mai aveți spațiu, dar încă puneți mâncare.

Femeia nu știa nimic despre agricultură, dar asta nu a fost un obstacol.

MYREEN LEANCĂ, locuitoare a satului Coștangalia, Cimișlia: "El se ocupă mai mult cu livada. Eu ajut cu ce pot, iar el e directorul. El se uită peste tot, iar eu sunt aici de ajutor."

SERGIU LEANCĂ, agricultor: "Myreen din prima zi s-a încadrat în societate. Deja e ”moldoveancă” din talpă."

Aici au jucat nunta. Aici s-a născut primul copil. Se mândresc cu șase hectare de pământ, pe care cresc prune, mure, afine, fructe goji și alte soiuri de pomușoare. Myreen povestește că s-a obișnuit destul de ușor cu viața din Coștangalia, un sat mic din Cimișlia. Doar iernile îi par uneori prea friguroase. Acum câțiva ani, au vizitat-o și părinții din Filipine.

MYREEN LEANCĂ, locuitoare a satului Coștangalia, Cimișlia: "Mama mea a dansat pe muzică populară, i-a plăcut."

Limba română Myreen a învățat-o în doar șase luni.

MYREEN LEANCĂ, locuitoare a satului Coștangalia, Cimișlia: "În primul rând vreau să vorbesc cu socrii mei, să-i înțeleg. Când am venit aici, am hotărât să rămânem pentru totdeauna. Nu avem planul B, planul C."

Dacă la început Myreen a fost ținta privirilor curioșilor, acum femeia spune că oamenii din sat s-au obișnuit deja să o vadă pe ulițe și o tratează ca pe o consăteană obișnuită.

Opinia ta contează. Comentează!