Anchetă în cazul copilului decedat
Social 5 martie 2025, 20:53 | 398

Decesul unui elev de 13 ani, la spital, a pus autoritățile pe jar. La școala unde învăța băiatul și la instituțiile medicale, unde acesta a fost examinat, sunt desfășurate anchete. „Este esențial ca să obținem rezultatele expertizei medico-legale”, a declarat astăzi presei ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, după ședința Guvernului.

ALA NEMERENCO, ministru al Sănătății: "Am instituit prin ordin o anchetă de la Ministerul Sănătății care va analiza acest caz și tot parcursul copilului - de la prima adresare până la deces. Atunci o să vă dăm mai multe detalii. Avem nevoie și de expertiza judiciară medico-legală, care este foarte importantă."

Cauza decesului este examinată minuțios, afirmă ministrul de Interne.

DANILEA MISAIL-NICHITIN, ministrul Afacerilor Interne: "Au fost realizate mai multe expertize medico-legale complexe și organul de urmărire penală analizează circumstanțele acestui deces. Totodată, la începutul lunii februarie a fost depusă o plângere de către mama băiatului cu referire la niște acostări la instituția de învățământ în rândul copiilor."

Iar ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că autoritățile încearcă să lupte cu bullying-ului și să ofere asistență persoanelor supuse violenței de orice tip.

ALEXEI BUZU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: "Noi am crescut numărul de specialiști în domeniul protecției copilului, pentru ca să-i detașăm în acele comunități unde există un număr mai mare de copii care se află în situații de risc și încercăm să avem acest contact mult mai frecvent să vedem care este situația lor, situația familiilor."

Până la sfârșitul săptămânii, la școala unde învăța copilul de 13 ani se vor deplasa mai mulți experți, ne-a declarat șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi.

ANDREI PAVALOI, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport: "Urmează să fie o anchetă de serviciu care poate dura de la două săptămâni până la o lună de zile ca să fie făcut un raport de către toți colegii pe fiecare segment de activitate."

Un elev de 13 ani a decedat pe 25 februarie la Institutul Mamei și Copilului, unde ar fi fost adus în stare gravă, după ce a suportat un traumatism la picior. Familia băiatului crede că acesta a fost victima bullying-ului și acuză administrația școlii că nu a intervenit. Familia a depus plângere la poliție și insistă pe o investigație completă. Pe acest caz s-a autosesizat și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

Opinia ta contează. Comentează!