Bunăstarea pe care occidentalii o cunosc de multe decenii încoace, se instaurează încet și în satul Răuțel
Bunăstarea, pe care occidentalii o cunosc de multe decenii încoace, se instaurează încet, dar ireversibil, și în această parte a vechiului continent. De o infrastructură modernizată și de condiții adecvate se bucură acum oamenii din satul Răuțel, la doar nouă kilometri distanță de orașul Bălți. Schimbarea s-a făcut nu oricum, ci datorită unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană, pe care le apreciază toți localnicii, de la mic, la mare. Cum s-au întâmplat lucrurile, ne spune Călin Jucovschi.
Am ajuns în satul Răuțel în cea mai frumoasă perioadă a anului, când totul în jur râvnește la o nouă viață. Primul lucru pe care nu-l poți trece cu vederea - drumurile! Apoi am aflat că sătenii se pregătesc de un alt beneficiu - conectarea gospodăriilor la apeduct.
CĂLIN JUCOVSCHI: "Satul Răuțel este una dintre localitățile, care se dezvoltă datorită programului național „Satul european". În ultimii ani, cei peste patru mii de localnici au beneficiat de mai multe proiecte, cel mai important fiind conectarea la sistemul de aprovizionare cu apă."
Lipsa sistemului de apeduct le dădea mari bătăi de cap locuitori din Răuțel. Apa din fântâni nu corespunde normelor sanitare, iar din cauza secetei din ultimii ani, unele au secat. În atare situație, primăria a depus actele pentru obținerea fondurilor prin programul „Satul european”, finanțat de blocul comunitar, și în consecință, a câștigat un proiect în valoare de aproape 12 milioane de lei.
TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel: "Zece milioane sunt bani din surse europene, o sumă foarte mare pentru satul nostru. Noi suntem o localitate mare cu oameni gospodari, peste patru mii de locuitori. Dacă calculăm atunci iese că peste o mie de case beneficiază de zece mii de lei."
Potrivit proiectului, la apeduct au fost conectate peste o mie de gospodării, iar în timpul apropiat va fi luată o decizie privind sursa de alimentare cu apă.
TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel: "Această sursă urmează a fi luată de la Bălți. Avem o înțelegere și urmează să ne conectăm de la ei, la apa care vine de la Nistru pe linia Soroca-Bălți-Răuțel."
Sătenii sunt mulțumiți și spun că așteaptă ziua când apa va curge din robinete.
Lucrările de conectare au început anul trecut. Până acum au fost instalate două turnuri, care urmează să fie alimentate cu apă potabilă și țevi pe un traseu de 34 de kilometri.
CALIN JUCOVSCHI: "În spatele meu se află Centrul de meșteșuguri tradiționale din Răuțel, o adevărată mândrie a localnicilor. Zeci de copii cioplesc în lemn, fac oale de lut sau croșetează. Centrul avea o problemă, care se acutiza odată cu venirea temperaturilor reci. Aceasta a fost soluționată."
TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel: "Un alt proiect la ”Satul European” a fost de termoizolare a Centrului de Meșteșuguri Tradiționale. Avem un centru la nivel local, dar foarte vizibil. Costul proiectului a fost de 330 de mii de lei.A fost doar termoizolat cu vată minerală de 10 cm, a fost făcută fațada și are un aspect foarte frumos."
Grație proiectului, costurile pentru încălzirea centrului pe timp de iarnă cu gaze naturale au fost mult mai mici decât în alți ani.
GHENADIE GOREA, profesor la Centrul de meșteșuguri tradiționale, satul Răuțel: "Din sursele proprii noi nu putem să ajungem la un astfel de rezultat, dar mulțumită surselor europene, noi vom putea face ca munca noastră să fie mai eficientă, copii să învețe în condiții mai favorabile și vor putea aduce rezultate cu mult mai mari."
Centrul de meșteșuguri tradiționale din Răuțel a fost deschis în 2018. Aici, tinerii din localitate se ocupă cu pirogravură, cioplitul în lemn, împletitul în papură sau paie, brodatul și croșetarea.
CALIN JUCOVSCHI: "Un sat european este un sat luminat. Asta vedem și în satul Răuțel, unde de câțiva ani, oamenii merg liniștiți și fără frică atunci, când pe ulițe se lasă noaptea..."
Lumea se simte în siguranță nu doar pe strada centrală, care străbate localitatea, ci și pe ulițele mai dosite...
TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel: "Noi avem deja opt ani de zile de când iluminatul stradal funcționează. Acum facem reparație doar la LED-uri. Noi am depus proiectul și ne-a fost de mirare, pentru că două sate și două raioane au câștigat astfel de proiecte. Proiectul nu a fost mare - 50 de mii de euro. Pe atunci era un milion de lei. Am mai investit și noi vreo 500 de mii de lei, iar proiectul a costat în total două milioane de lei. Am extins tot satul. Nu am putut să lăsăm ca vreo mahala să nu fie iluminată."
Extinderea rețelei de iluminat stradal a fost posibilă printr-un proiect finanțat de Ministerul de Dezvoltare şi Cooperare Economică al Germaniei. De asemenea, autoritățile locale au câștigat proiecte pentru reparația drumului central din localitate, iar altele au fost pietruite. Următorul scop al primăriei este canalizarea.
TUDOR ISTRATI, primarul satului Răuțel: "Este un proiect foarte costisitor - în jur de 50 de milioane de lei. Noi am depus în Slovenia un proiect și sperăm foarte mult să treacă. Dacă trece atunci avem numai de câștigat."
Oamenii din satul Răuțel sunt mândri de cum arată astăzi localitatea lor.
În satul Răuțel locuiesc peste patru mii de persoane. În ultimii ani, localitatea și-a modernizat infrastructura, iar astăzi arată mult mai diferit. Totul, grație sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană.