Jurnal TV îți achită facturile
El muncește în domeniul construcției, iar ea prelucrează pământul care le aparține în satul Budăi, raionul Orhei. Astfel, reușesc să întrețină familia, în care cresc patru băieți. Vorbim despre Familia Paladi, căreia Jurnal TV îi va achita facturile la căldură și curent pentru o lună întreagă. Urmăriți un nou reportaj din campania „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”.
ELENA PALADI, locuitoare a satului Budăi, raionul Orhei: "Noi suntem familia Paladi, Elena Paladi și copii mei Sergiu, Ion și Pavel Paladi. Mai avem unul mai mare, dar deja e la Chișinău, e flăcău mare."
Capul familiei muncește din zor și până-n noapte în domeniul construcției, iar Elena prelucrează pământul care le aparține. Așa se face că familia se hrănește cu tot crescut de ei - legume, cereale, carne. Chiar și așa, acum cele mai mari bătăi de cap vin odată cu facturile.
ELENA PALADI, locuitoare a satului Budăi, raionul Orhei: "S-au îngroșat, de atâta că, soțul chiar îmi zice, că a vrut să îmi fie puțin mai ușor și avem doi ani de când am trecut la gaz și când am văzut prețurile. Într-adevăr dacă în anii precedenți cel mult am plătit 1.600 pe factura de gaz, acum mai facem la sobă, pentru a achita cât de cât mai puțin. De altfel e greu, că și factura la lumină s-a scumpit."
Economisesc de când se țin minte.
ELENA PALADI, locuitoare a satului Budăi, raionul Orhei: "Stingem becurile, chiar de sărbători mi-am luat ghirlandele acestea de la soare, dacă este soare, luminează ghirlandele noaptea, dacă nu, atunci asta e. Dar mai mult stingem lumina, nu stăm în cameră, am stins. Luna aceasta am făcut puțină economie, am stins lumina din urma noastră, mai mult afară ne jucăm. Am făcut puțină economie și luna aceasta ce a zis mama că a cumpărat? Ciocolate? -Din economie? -Din economie."
Niciodată nu s-au gândit să plece peste hotare, pentru că le e drag și țin la pământul de aici.
ELENA PALADI, locuitoare a satului Budăi, raionul Orhei: "Vreo dată v-ați gândit să plecați din țară? -Nu, soțul meu e un patriot. El zice, doamne să fie cât de rău n-are fi, nu știu cum se duc oamenii și îmi pare rău că mulți care se duc, uită de țara noastră."
Faptul că Jurnal TV le va achita facturile pentru luna decembrie ar însemna o adevărată binecuvântare pentru familia lor.
ELENA PALADI, locuitoare a satului Budăi, raionul Orhei: "Ar însemna foarte mult, chiar dacă facem economie, că noi suntem împreună cu statul, nu vrem să punem povara noastră pe umerii statului. Suntem oameni muncitori și muncim, dar dacă într-adevăr ne ajută și Jurnal TV ar fi o problemă în minus."
Datorită campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, această familie nu va mai avea grija facturilor o lună întreagă. Jurnal TV îi va achita facturile la energia electrică și gazele naturale. Campania este realizată cu sprijinul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.