Autoritățile din Los Angeles au declarat stare de urgență după ce două incendii de vegetație au cuprins marți zone extinse din oraș
Externe 8 ianuarie 2025, 20:28 | 98

E stare de urgență în orașul american Los Angeles, după ce două incendii de vegetație au cuprins marți zone extinse. Zeci de mii de oameni au primit ordine de evacuare și mii de locuințe sunt amenințate de focuri. Populația este avertizată că vântul puternic duce la extinderea rapidă a flăcărilor.

Echipele de intervenție au anunțat că peste 30.000 de persoane au primit ordine de evacuare și 13.000 de clădiri sunt amenințate. Nu au fost raportate victime, spun oficialii.

KRISTIN CROWLEY, șeful pompierilor din Los Angeles: "Los Angeles se confruntă în prezent cu condiții meteo extreme de incendii și alertă de cod roșu. Incendiul are o suprafață de 1.261 de acri și se extinde, conform observațiilor făcute din aer. Este alimentat de o combinație de vânt puternic și de relief, ceea ce îl face extrem de dificil pentru cei care intervin în zonă."

Un prim incendiu a cuprins marți un deal din Los Angeles unde se află numeroase locuințe ale celebrităților. În graba frenetică de a ajunge în siguranță, drumurile au fost blocate, zeci de oameni și-au abandonat vehiculele și au fugit. Al doilea incendiu a izbucnit marți seara lângă o rezervație naturală. Flăcările s-au răspândit atât de repede, încât personalul unui centru de îngrijire a vârstnicilor a trebuit să împingă zeci de rezidenți în scaune cu rotile și paturi de spital pe stradă într-o parcare, unde au așteptat în lenjerie ambulanțele și alte vehicule pentru a-i duce în siguranță, scrie The Associated Press.

Incendiul de vegetație din Los Angeles a izbucnit la scurt timp după ce statul California a fost lovit de o furtună puternică, cu rafale de peste o sută de kilometri pe oră. Meteorologii avertizează că ar putea fi vorba de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu.

Marți seara, 28.300 de gospodării au rămas fără curent din cauza vânturilor puternice, potrivit oficialilor locali. Aproximativ 15.000 de clienți de utilități din California de Sud au avut curentul întrerupt pentru a reduce riscul ca echipamentele să declanșeze un incendiu. O jumătate de milion de clienți în total riscau să rămână fără curent.

Vântul a schimbat planurile de călătorie ale preşedintelui Joe Biden, blocând Air Force One la sol în Los Angeles. El plănuise să facă un zbor scurt spre Coachella Valley pentru o ceremonie de creare a două noi monumente naţionale în California, dar evenimentul a fost reprogramat pentru o dată ulterioară.

Opinia ta contează. Comentează!