Jurnalul orei 15, 13 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 13 septembrie 2022, 20:55 | 1003

Prezentat de Eugenia Apostu

Autoritățile de la Erevan și de la Baku au anunţat azi confruntări de amploare la graniţă, soldate cu moartea unor soldaţi. Armenia şi Azerbaidjan au convenit o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, transmit Reuters şi AFP. Franţa va sesiza Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a anunţat Palatul Elysee.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a modificat Metodologia de calculare a tarifelor pentru furnizarea gazelor naturale. ANRE spune că schimbările au fost făcute pentru ”neadmiterea situaţiei de acumulare a datoriilor faţă de furnizorii externi”, adică față de Gazprom. În situația în care președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, se plânge de câteva luni că întreprinderea moldo-rusă acumulează devieri tarifare mari, ministru Infrastructurii Andrei Spânu afirmă că datoriile curente ar putea fi incluse în tarif.

Mai multe instituții publice, inclusiv spitale, școli și grădinițe, vor fi modernizate din punct de vedere energetic. În acest sens, Guvernul de la Chișinău a primit un credit în valoare de 15 milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții. În prima etapă a proiectului va fi efectuat un audit la nouă spitale, a precizat astăzi ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie