Au vrut să amâne adunarea
Justiţie 4 august 2023, 19:32 | 1262

Trei procurori, candidați pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, au solicitat amânarea Adunării generale a procurorilor, programată pentru ziua de 23 august. Motivul invocat de către cei trei este că urmează să fie reevaluați de Comisia pre-vetting. Actuala componență a Consiliului Superior al Procurorilor le-a respins cererile.

Vitalie Codreanu, unul dintre cei trei procurori, care trebuie să fie reevaluat, a declarat ulterior că odată cu hotărârile Curții Supreme de Justiție, prin care au fost anulate deciziile Comisiei pre-vetting, au apărut motive noi pentru a revoca decizia Consiliului Superior al Procurorilor privind convocarea Adunării generale a procurorilor. Potrivit lui, în caz contrar, îi sunt lezate drepturile.

VITALIE CODREANU, procuror: "Presupune că Comisia de Evaluare va găsi timp efectueze această evaluare peste o lună, sau după data de 23 august, atunci în principiu nu o să am posibilitatea să-mi valorific acest drept și chestiunea dată va rămâne sterilă. Am să fiu în imposibilitate totală să particip la concurs, deja Adunarea Generală a Procurorilor va avea loc, vor exista hotărârea Adunării Generale. În condițiile respective, eu consider că vor fi vicii grave aduse atât procedurii cât și actelor aduce de Adunarea Generală în cazul în care se va constata că drepturile mele au fost încălcate."

Doi dintre cei trei procurori au solicitat recuzarea ministrului Justiției de la examinarea cererilor lor. Este vorba despre Anatolie Gârbu și Vitalie Codreanu. Potrivit acestora, ministrul Veronica Mihailov-Moraru a criticat deciziile Curții Supreme de Justiție.

VITALIE CODREANU, procuror: "Mi se creează o impresie că doamna ministră are o impresie preconcepută la acest subiect și această cerere nu va fi obiectiv examinată de către doamna ministră. În legătură cu acest fapt, solicit recuzarea doamnei ministre din ședința de azi și anume pe chestiunea examinării cererii pe care am înaintat-o."

Cererile semnate de către cei trei procurori au fost respinse.

La Adunarea generală a procurorilor, plănuită pentru ziua de 23 august, urmează a fi aleși noii membri ai CSP. La concurs pot participa doar candidații care au promovat evaluarea externă. Comisia pre-vetting i-a acceptat pe Iurie Lealin, Dumitru Obadă, Mariana Cherpec, Elena Roșior, Olesea Vîrlan, Aliona Nesterov și Eduard Panea.

Opinia ta contează. Comentează!