Jurnalul orei 19, 3 Ianuarie
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. Se scumpește și căldura, și lumina. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi și noile prețuri pentru carburanți. Cât vor plăti oamenii din Chișinău, Bălți și Comrat, vă spunem în câteva clipe.
2. Guvernul va acoperi creșterile de tarif, afirmă ministrul Protecției Sociale. Gospodăriile care beneficiază de compensații pentru energia termică, vor avea parte de o creștere a valorii pentru luna ianuarie.
3. Pentru astăzi se preconizează o creștere a consumului de energie electrică cu 10%. „Energocom” a rezervat deja capacitatea comercială suficientă la hotarul cu România, pentru a acoperi necesarul de consum.
4. Anchetatorii sud-coreeni au încercat în zadar să-l aresteze astăzi pe preşedintele destituit Yoon Suk Yeol, fiind împiedicaţi de gărzile de corp ale acestuia. Sute de susţinători ai lui Yoon au manifestat lângă reşedinţa prezidenţială întreaga noapte de joi spre vineri.