Cazurile de corupție, în creștere
Justiţie 28 februarie 2025, 20:10 | 145

Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor și Administrația Publică Locală sunt instituțiile cele mai vizate în acte de corupție, în anul trecut. Potrivit unui raport al CNA, în cele trei structuri au activat cei mai mulți subiecți ai infracțiunilor.

Potrivit raportului CNA, ofițerii de investigații au depistat în anul 2024 circa 750 de infracțiuni, în creștere cu 47 de procente față de perioada similară a anului trecut. Cele mai multe infracțiuni au fost comise la Chișinău, Bălți și Soroca. Cei mai mulți subiecți ai infracțiunilor au fost inspectori fiscali, vamali, de investigații, inspectori de frontieră și inspectori ASP. Au fost vizați angajați ai primăriilor, ai instituții medicale și de învățământ. Subiecți ai infracțiunilor au fost și primari. Alte instituții cu cei mai mulți subiecți vizați în acte de corupție sunt Ministerul Sănătății, cu 54 de cazuri, birouri de avocatură, cu 24 de cazuri, și întreprinderi comerciale – la fel, cu 24 de cazuri. La Ministerul Justiției și ANSA au fost câte zece cazuri. Pe parcursul perioadei de raport, în cadrul CNA au fost înregistrate peste 84 de mii de materiale, cu 22 la sută mai mult față de 2023, dintre care în jur de patru mii sunt adresări din partea cetățenilor - în creștere cu 25 de procente în raport cu anul precedent.

Opinia ta contează. Comentează!