Jurnalul orei 17, 21 Ianuarie
Jurnalul orei 17:00 21 ianuarie 2025, 18:40 | 200

Prezentat de Vasile Luchianu

Șase ofițeri ai Serviciului patrulare Strășeni și Călărași și un angajat al Inspectoratului de Poliție Strășeni sunt cercetați pentru fapte de corupție. Potrivit procurorilor, suspecții ar fi pretins bani de la șoferii opriți pe traseu.

Preşedintele Donald Trump a scos Statele Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi din Acordul de la Paris privind clima. La numai câteva ore după ce depusese jurământul, Trump a semnat ieri mai multe ordine executive în chiar prima zi a celui de-al doilea mandat al său. „Cu aceste acțiuni vom începe restaurarea completă a Americii și revoluția bunului simț”, a subliniat Trump.

Senzorii de glicemie au devenit un standard de aur în îngrijirea diabetului de tip 1, mai ales, la copii. Problema e că oamenii sunt nevoiți să cumpere astfel de sisteme din străinătate, unde sunt mai accesibile, acoperind costurile din propriul buzunar. Povara financiară variază acum între 45 și 75 la sută din salariul mediu pe economie, potrivit experților. Statul ar putea aplica o scutire de impozite, dar când se va întâmpla acest lucru, nu se știe.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie