Patrula Jurnal TV, 6 Iunie

Analiza stării criminogene din țară, Cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Tânărul din Holercani, care în luna martie și-a ucis iubita și a împușcat în picior o altă adolescentă, a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată joi de Judecătoria din Ustia, Dubăsari. Ion Babac a fost obligat să plătească mamei fetei decedate 500 de mii de lei, drept prejudiciu moral. Femeia a cerut un milion de lei de la cel, care i-a ucis fiica.

Veaceslav Platon ar putea scăpa de pedeapsă. Procurorii au cerut judecătorilor retragerea tuturor capetelor de acuzare împotriva lui Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare și achitarea acestuia. Sechestrul pe averea lui Platon va fi păstrat pentru încă cel puțin o lună. Magistrații ar urma să ia o decizie în data de 14 iunie.

Doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi de ofițerii CNA pentru acte de corupție. Ei au fost denunţaţi de către un bărbat, care a comunicat că aceștia i-au cerut bani pentru a-l scăpa de un dosar penal. Polițiștii au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii au cerut arest preventiv pentru ambii învinuiți. Avocatul unuia dintre cei doi afirmă că clientul lui nu este vinovat.

Opinia ta contează. Comentează!