Jurnalul orei 17, 30 Mai
Prezentat de Vasile Luchianu
”Securitatea Summitului Comunității Politice Europene este asigurată cap-coadă”, afirmă ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu. Potrivit acestuia, 48 de delegații oficiale și-au confirmat participarea la eveniment. Unii lideri vor sosi la Chișinău în seara zilei de miercuri, iar alții - în dimineața zilei de joi, 1 iunie.
Banca Mondială ar putea să ofere Republicii Moldova un împrumut de 55 de milioane de dolari, pentru dezvoltarea sectorului agricol. Din această sumă, peste șase milioane de dolari vor fi direcționate spre Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Anunțul a fost făcut astăzi de către ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.
Mai mult din jumătate din secțiile Institutului Mamei și Copilului a rămas moștenire din perioada sovietică și necesită intervenții urgente. De exemplu, Secția Gastrologie și Hepatologie nu a fost renovată integral de mai bine de 40 de ani. Pereții reci, paturile vechi sau chiar lipsa apei calde nu contribuiau nicidecum la starea de bine a pacienților, povestesc medicii. Această secție a fost însă reparată și inaugurată astăzi. S-a întâmplat după ce Ministerul Sănătății a alocat aproape cinci milioane de lei pentru lucrările de renovare.