Jurnalul orei 17, 14 Noiembrie
Prezentat de Vasile Luchianu
Prețurile de consum au înregistrat o ușoară creștere, în comparație cu primele luni ale toamnei. Din produsele alimentare, cel mai mult s-au scumpit legumele și ouăle. Echipa noastră de filmare a fost astăzi la Piața Centrală și a văzut ce se vinde mai bine, și care sunt preferințele.
Unii experți, dar și reprezentanți ai întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei”, au criticat noua modalitate de oferire a compensațiilor în numerar sau pe card. Aceștia atenționează că unii beneficiari ar putea folosi banii în alte scopuri decât pentru achitarea facturilor și nu există o modalitate de prevenire a acestor situații. Opiniile au fost exprimate în cadrul unor consultări publice la Parlament asupra proiectului de modificare a „Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice”.
Jurnal TV a obținut câștig de cauză într-un proces de judecată în fața liderului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Instanța a decis că acuzațiile, pe care Costiuc le-a adus postului nostru de televiziune, în urmă cu peste trei ani, nu corespund adevărului. Vasile Costiuc și administratorii platformei unde au fost publicate acuzațiile sunt obligați să le dezmintă public și să ofere un prejudiciu moral.