Jurnalul orei 17, 7 Noiembrie
Prezentat de Vasile Luchianu
Victor Furtună, actualul șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a fost desemnat câștigător al concursului pentru conducerea acestei instituții.
Președintele Maia Sandu a acceptat invitația premierului ungar Viktor Orban și participă astăzi la summitul Comunității Politice Europene, de la Budapesta. În capitala Ungariei se află 47 de șefi de stat și de guvern, care discută inclusiv despre securitatea Europei și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. „Sunt aici să le spun liderilor europeni că avem nevoie de mai mult sprijin”, a declarat Maia Sandu la deschiderea reuniunii.
La reuniunea de la Budapesta participă și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta urmează să ceară mai mult ajutor pentru Ucraina. Participanții la reuniune vor aborda și recentele alegeri în America, unde a câștigat Donald Trump. „Oamenii vor încredere, vor libertate și o viață normală. Pentru noi, aceasta înseamnă o viață fără agresiunea rusă, cu o Americă puternică, cu o Ucraină puternică”, a afirmat Zelenski înainte de summit.