Militarii din cadrul Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” s-au mobilizat pentru a salva vieți prin donarea de sânge
Social 21 ianuarie 2025, 18:30 | 874

Militarii din cadrul Brigăzii 1 Infanterie Motorizată „Moldova” s-au mobilizat pentru a salva vieți prin donarea de sânge. Acțiunea organizată la Bălți are drept scop creșterea rezervelor de sânge pentru spitale și centrele naționale. Soldații care s-au alăturat inițiativei spun că au donat sânge pentru a îi ajuta pe cei care trec prin perioade dificile.

Potrivit specialiștilor, donarea de sânge comportă mai multe beneficii pentru organismul uman, printre acestea fiind scăderea nivelului de colesterol, transmite TV Nord.

NATALIA EȘANU, medic transfuziolog, centrul de transfuzie Bălți" "Donarea de sânge este un act benevol pe care fiecare om îl poate face fiind în stare bună de sănătate, fără boli cronice. Având vârsta de la 18 până la 60 de ani, poate fi un donator voluntar de sânge. Cu donarea de sânge sunt multe beneficii pe care omul le poate avea. Ca de exemplu, scăderea nivelului de colesterol în sânge, scăderea riscului bolilor cardiovasculare, bolilor cancerigene."

Militarii care donează sânge sunt scutiți de la antrenamentele fizice pentru ziua respectivă.

ANDREEA SCRIPCARI, coordonator proiect donarea de sânge voluntară, Crucea Roșie Moldova: "Crucea Roșie Bălți și Brigada Infanterie Motorizată Moldova își unesc forțele într-un parteneriat esențial pentru salvarea vieților prin promovarea donării voluntare de sânge. Această colaborare are ca obiectiv creșterea rezervelor de sânge în spitale și în centre naționale de transfuzie a sângelui asigurând astfel sprijinul necesar în situații critice pentru sănătatea publică."

ANDREI COJOCARI, sergent clasa a III-a: "Merge donarea de sânge. Procedura de donare a sângelui merge prin înregistrarea personalului, după care merge măsurarea tensiunii arteriale și după care donarea de sânge."

DANIEL VRABIE, ofițer de presă, căpitan Brigada 1 Infanterie Motorizată Moldova: "Atât militarii cât și personalul civil din cadrul Brigăzii Militare numărul unu Moldova, sunt familiarizați cu procesul de donarea sângelui și participa constant la aceste acțiuni, ne organizăm împreună pentru a sprijini această campanie și a contribui la salvarea de vieți"

Circa 100 de militari au participat la această acțiune.

Opinia ta contează. Comentează!