Avocat reținut de CNA
Un avocat a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii Anticorupție într-un dosar în care este bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit suma de șase mii de euro de la un cetățean al Republicii Moldova, în schimbul influențării unei decizii în dosarul, în care clientul său era acuzat de tentativă de contrabandă cu droguri.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție, avocatul i-ar fi spus denunțătorului că ar avea influență asupra ofițerului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal și altor funcționari publici, pe care ar putea să-i determine să adopte o soluție favorabilă într-o cauza penală în care era cercetat pentru tentativă de contrabandă cu droguri.
Ofițerii CNA au efectuat perchezițiilor la domiciliile persoanelor vizate în cauza penală, inclusiv percheziții la biroul ofițerului de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.
Avocatul a fost reținut pentru 72 ore, iar ofițerul de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal și ofițerul de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații sunt cercetați în stare de liberate.