Proteste violente au avut loc marţi în Kenya împotriva unei legi adoptate de parlament privind creşterea impozitelor
Externe 26 iunie 2024, 18:08 | 152

Proteste violente au avut loc marţi în Kenya împotriva unei legi adoptate de parlament privind creşterea impozitelor. Copleşită de mulţime, poliţia a deschis focul asupra demonstranţilor, care încercau să ia cu asalt legislativul, după ce gazele lacrimogene şi tunurile cu apă nu au reuşit să disperseze mulţimea. Cel puţin cinci protestatari au fost împuşcaţi mortal, relatează Reuters.

O parte din protestatari a reuşit să intre în camera Senatului, iar unele secţiuni ale clădirii parlamentului au fost incendiate. Deputații au fost evacuaţi prin tuneluri subterane, a raportat presa locală.

Într-un discurs televizat adresat națiunii, președintele William Ruto a declarat că dezbaterea privind taxele a fost „deturnată de oameni periculoși”.

WILLIAM RUTO: "Nu este în regulă și nici nu se poate concepe ca infractori care pretind a fi protestatari pașnici să domnească teroarea împotriva poporului."

Proteste şi ciocniri au avut loc, de asemenea, în mai multe oraşe şi localităţi din Kenya, mulţi solicitând demisia preşedintelui Ruto şi exprimându-şi opoziţia faţă de creşterea taxelor.

Parlamentul a aprobat legea finanţelor, trecând-o la a treia lectură de către deputaţi. Următorul pas este ca legislaţia să fie trimisă preşedintelui pentru semnare. Acesta o poate trimite înapoi la parlament dacă are obiecţii.

Kenyenii s-au confruntat cu mai multe şocuri economice cauzate de impactul persistent al pandemiei de COVID-19, de războiul din Ucraina, de doi ani de secetă şi de deprecierea monedei. Guvernul a făcut unele concesii, promiţând să renunţe la noile taxe propuse pentru pâine, ulei de gătit, proprietate auto şi tranzacţii financiare. Dar acest lucru nu a fost suficient pentru protestatari, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!