O instituție de învățământ din Chișinău implementează colectarea recipientelor din plastic cu ajutorul unui aparat automat
Social 23 aprilie 2024, 15:57 | 1355

În premieră, o instituție de învățământ din Chișinău implementează colectarea recipientelor din plastic cu ajutorul unui aparat automat. La fiecare pauză, elevii Liceului cu Profil de Arte „Elena Alistar’’ vin aici pentru a arunca PET-urile pe care le-au utilizat în timpul orelor sau pe care le-au adus de acasă. Profesorii spun că au inițiat și un concurs pentru a încuraja copiii să colecteze plasticul, astfel ca acesta să nu ajungă în mediul înconjurător.

ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Aparatul de colectare a plasticului a fost instalat în incinta instituției la începutul lunii curente. Tot ce trebuie să facă elevii, profesorii sau oricine altcineva e să ridice capacul, să arunce PET-ul în această gaură, iar sticla - în caseta de mai sus."

Aparatul instalat în incinta liceului a stârnit curiozitate mai ales în rândul celor mici. Elevii claselor primare aduc chiar și recipientele de acasă pentru ca acestea să poată fi reciclate.

DANIELA CEBOTARI, învățătoare: "Începând de mici copii le creăm deprinderi ca să recicleze și mă bucur foarte mut că sunt implicați și chiar aduc plastic de acasă. Se permite acest lucru. Este un lucru foarte bun pentru că ei știu deja care este importanța reciclării."

După ce PET-urile ajung în interiorul boxei, sunt eliberate unele tichete, pe care elevii de folosesc în cadrul unui concurs inițiat de administrația liceului. Elevii fiecărei clase se întrec în acumularea celui mai mare număr de tichete, iar câștigătorii vor primii diplome. Prima etapă s-a încheiat luni, 22 aprilie, fiind inițiată imediat a doua etapă.

DANIELA MARIN, învățătoare: "Pentru prima dată, a fost regula de a acumula 100 de tichete. Copiii au fost hiperactivi și au acumulat peste 100. Am primit această diplomă și un trofeu frumos. Să știți că au fost foarte motivați."

LILIA BABUC, director al Liceul Teoretic „Elena Alistar’’: "Totalizarea următorului concurs va fi către data de 31 mai, la ultimul sunet. Am anunțat și cadouri, premii pentru cei mai activi elevi ai liceului."

Rezervorul instalat în aparat are o capacitate de aproximativ 700 de sticle din plastic de diverse dimensiuni. Administrația liceului spune că acum este în curs de completare al celui de-al patrulea tub, ceea ce înseamnă că au fost deja acumulate circa 2800 de sticle.

Opinia ta contează. Comentează!