Jurnalul orei 15, 15 Decembrie
Jurnalul orei 15:00 15 decembrie 2022, 15:57 | 581

Prezentat de Vasile Luchianu

Mai mulți locuitori ai Chișinăului, care au centrală termică în apartament, s-au pomenit că trebuie să plătească și facturile emise de Termoelectrica, deși țevile de încălzire ale blocului fie tranzitează doar apartamentul, fie nici nu există. La unii, plata facturilor pentru încălzirea centralizată este aproape dublă față de cea autonomă. Oamenii sunt nedumeriți și vor explicații, dar administrația de la Termoelectrica spune că plata este repartizată echitabil pentru toți consumatorii.

Moscova e revoltată de intenția Chișinăului, care vrea să acționeze în judecată concernul rus „Gazprom”. ”Este absolut lipsită de temei”, a reacționat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, la o recentă afirmație a ministrului Infrastructurii, Andrei Spânu. Zaharova cere Republicii Moldova să nu politizeze subiectul gazelor naturale și problema cooperării bilaterale.

Reprezentanții PAS și ai PL în Consiliul municipal Chișinău au semnat o declarație privind recunoașterea Rusiei drept ”stat, care finanțează terorismul”. ”Masacrul trebuie condamnat”, a scris pe facebook unul dintre semnatari.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie