Jurnalul orei 17, 2 August
Prezentat de Călin Jucovschi
Crearea comunităților energetice, stabilirea tarifelor fixe, dar și organizarea licitațiilor pentru marii investitori. Sunt amendamente la Legea privind promovarea surselor de energie regenerabilă, votate recent de Parlament. Potrivit responsabililor din Guvern, persoanele care consumă și produc energie regenerabilă vor fi scutite de impozitul pe venit.
Procurarea unui imobil prin intermediul creditelor bancare a devenit un instrument real și în Republica Moldova. „Deși fenomenul este de două-trei ori mai slab față de țările din regiune, situația este mai bună comparativ cu acum zece ani”, afirmă expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, cetățenii se împrumută lunar cu o cifră totală de 528 de milioane de lei pentru procurarea de imobile.
În casă plouă ca afară, subsolul e mereu în apă, iar curtea e ca după bombardamente. În astfel de condiții își duc viața locatarii unui bloc din centrul Chișinăului. Clădirea a fost construită în 1958 și nu a fost reparată niciodată capital. Oamenii ar fi încercat să facă niște lucrări cu forțele proprii, dar fără intervenția autorităților puțin ce le reușește. Responsabilii de gestionarea fondului locativ spun însă că nu toți locatarii sunt receptivi.