Jurnalul orei 15, 5 Mai
Jurnalul orei 15:00 5 mai 2023, 16:23 | 444

Prezentat de Călin Jucovschi

Încercarea reprezentanților Partidului Șor de a-i păstra fotoliul de deputat fugarului Ilan Șor a eșuat. Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă sesizarea deputaților formațiunii care au cerut anularea hotărârii Parlamentului privind încetarea de drept a mandatului lui Ilan Șor.

O persoană a murit, iar alte două s-au ales cu arsuri și intoxicații. Nenorocirile s-au întâmplat din cauza ignorării regulilor antiincendiare. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, decesul a fost înregistrat în orașul Drochia, iar în raionul Ocnița a avut loc o scurgere de gaz.

Un nou atac armat șochează Serbia. La mai puțin de 48 de ore după măcelul dintr-o școală din Belgrad, în sudul țării s-a produs o altă tragedie. Un tânăr de 21 de ani a deschis focul aleatoriu, dintr-o mașină în mișcare, asupra trecătorilor. În consecință, cel puțin opt persoane au murit și alte 14 au fost rănite. După nouă ore de căutări, suspectul a fost arestat. Motivul comiterii unui asemenea gest nu se cunoaște, deocamdată. Preşedintele Serbiei a declarat că atacul de astăzi este unul terorist şi a anunţat măsuri urgente pentru reducerea numărului de arme de foc în ţară.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie