Salvatorii, pompierii și Poliția atrag atenția că în această perioadă părinții și copiii trebuie să dea dovadă de precauție
Azi a fost ultima zi de școală din acest an, iar de mâine elevii ies în vacanța de iarnă. Salvatorii, pompierii și Poliția atrag atenția că în această perioadă părinții și copiii trebuie să dea dovadă de maximă precauție. Specialiștii le recomandă părinților să nu-i lase pe cei mici fără supraveghere în locuințe sau în afara acestora, pentru a evita producerea unor situații de risc.
Pompierii atenționează că orice sursă de foc lăsată nesupravegheată în prejma copiilor poate provoca incendii, leziuni și arsuri. Adulții trebuie să se asigure că cei mici nu rămân singuri în încăperi cu focul aprins în sobă, sau în prejma obiectelor care pot reprezenta pericol.
LILIANA PUȘCAȘU, ofițer de presă al IGSU: "De multe ori copiii se aventurează să facă de unii singuri focul în sobă, ceea ce nu este permis, întrucât reprezintă un risc pentru siguranța acestora. Un alt pericol este și în exterior, întrucât va fi instalat podul de gheață, rezultatul acelor temperaturi oscilante. Este foarte bine ca părinții să nu le permită copiilor mersul, patinatul, sau aflarea în preajma bazinelor acvatice. Un alt pericol este aflarea copiilor în locuri necunoscute, în zone forestiere, deoarece și aceasta reprezintă un risc iminent pentru viața și siguranța acestora."
Salvatorii notează și riscul lansării focurilor de artificii, utilizarea cărora de către copii este interzisă. Lansarea focurilor și petardelor de către minori poate provoca arsuri și traumatisme. Cu alte atenționări vin responsabilii de la Poliție.
ANA CHISELIȚA, ofițer de presă al INSP: "Copiii atunci când rămân singuri acasă este interzis să deschidă ușa necunoscuților. La fel, un factor important este ca atunci când navighează pe rețelele de socializare să nu transmită date personale persoanelor necunoscute. Amintim despre faptul că strada nu este un loc de joacă. Aceasta se traversează doar la trecerile pentru pietoni. În cazul în care există un semafor - doar la culoarea verde a acestuia."
Unii locuitori ai capitalei ne-au spus că îi instruiesc pe cei mici privind regulile de siguranță.
Elevii din Republica Moldova vor fi în vacanță până pe 8 ianuarie.