Jurnalul orei 17, 3 Februarie
Jurnalul orei 17:00 3 februarie 2025, 17:59 | 179

Prezentat de Vasile Luchianu

Un avocat din Hâncești a fost reținut în această dimineață de ofițerii Centrului Național Anticorupție pentru 72 de ore. Acesta ar fi pretins o mită de 16 mii 500 de euro de la un bărbat care este cercetat de instituțiile de drept. Urmează detalii și alte știri pe scurt.

Un moldovean de 37 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei copile de nouă ani, în Germania, la începutul lunii iunie 2024. Potrivit presei germane, bărbatul este fostul partener al mamei victimei. Instanța a constatat că vinovăția este deosebit de gravă.

Expertiza înregistrărilor video în dosarul „Punga Neagră”, în care fostul președinte Igor Dodon este acuzat de corupere pasivă și acceptarea finanțării partidului din partea unei „organizații criminale”, a fost încheiată mai devreme decât se aștepta. Imaginile în care Dodon primește de la Vladimir Plahotniuc o pungă neagră, în care se presupune că ar fi fost bani, sunt principala probă în dosar.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie