Unii comentatori spun că blocul PSRM-PCRM reprezintă doar o alianță de conjunctură politică
Politic 13 mai 2021, 16:08 | 1006

Crearea blocului electoral al socialiștilor și comuniștilor a provocat și nedumerire, și reacții critice la Chișinău. Unii actori politici spun că această manevră a liderilor PSRM și PCRM ar putea consolida ”stânga” și un lucru similar ar trebui să-l facă partidele de ”dreapta”. Alții spun că înțelegerea între Igor Dodon și Vladimir Voronin este un gest de-a dreptul rușinos al unor politicieni, care ani de zile s-au atacat reciproc, iar acum și-au dat mâna.

Analistul politic Anatol Țăranu a definit blocul PSRM-PCRM drept alianță alogică. Potrivit comentatorului, acest bloc ghidat de interese politice este singura șansă pentru Vladimir Voronin să ajungă în Parlament. Cât despre Igor Dodon.

ANATOL ȚĂRANU, analist politic: "Același interes. Dodon este pe o pantă în cădere liberă. PSRM a făcut o gafă enormă, promovându-l pe domnul Dodon în calitate de lider. O persoană, care a pierdut lamentabil prezidențialele nu poate fi locomotivă electorală. Mai degrabă e o piatră de moară pe picioarele Partidului Socialiștilor... și ei au făcut acest lucru. Ei sfidează logica, ei sfidează bunul simț. Ei sfidează totul ce poate fi sfidat și dor interesul egoist, meschin este acela după care se conduc o bună parte a clasei politice moldovenești."

ANDREI NĂSTASE, președintele Platformei DA: "Sper că asemenea evenimente pe care Dumneavoastră le numiți ”nuntă”, ”cumătrie” sau ”cununie”... ele sunt foarte importante. Și sper că măcar acestea vor determina unii actori politici să renunțe la rânza noastră moldovenească și să înțeleagă că chezășia succesului este în unitate, a noastră, a tuturor. Pentru că e suficient ca binele să nu facă nimic ca răul să triumfe."

Iar deputatul PAS Oazu Nantoi a catalogat blocul socialiștilor și al comuniștilor drept o ”coaliție second-hand”. Potrivit lui, anume Vladimir Voronin a fost cel care i-a lansat în politică pe Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon. Cu o reacție a venit și Renato Usatîi, liderul blocului cu același nume. Potrivit acestuia, Republica Moldova a văzut multe perversități politice, dar ceea ce au făcut Dodon și Voronin este pe primul loc în topul celor mai perverse.

RENATO USATÎI, liderul blocului ”Renato Usatîi”: "Păcat de Voronin. Să ștergi tot ce ai construit timp de 80 de ani în doar câteva clipe și numai pentru ca să mai dormi în Parlament. E păcat și rușine. Dar Dodon e așa cum este. Aici diagnosticul e grav. Problema e că așa ceva nu se tratează. Trădarea nu se iartă. În cazul de față – a ambilor."

Parteneriatul socialiștilor și al comuniștilor este o cerință a electoratului, a replicat președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță. ”Amenințările la suveranitatea țării șterg toate supărările din trecut”, a declarat Furculiță la un post privat de televiziune.

Opinia ta contează. Comentează!