Un bărbat din satul Opaci confecționează articole vestimentare, începând cu cușme tradiționale din blană de oaie, până la opinci
Un bărbat din satul Opaci confecționează tot felul de articole vestimentare, începând cu cușme tradiționale din blană de oaie, până la opinci. Orice lână sau blană, care ajunge în mâinile meșterului este transformată într-o adevărată operă de artă. Urmează un reportaj realizat de colegii noștri de la Studio-L.
Ion Iordan adună toate blănurile din sat, pe care le transformă în materie primă pentru bundițe, ciupici și chiar covorașe. Cea mai dificilă etapă este prelucrarea.
ION IORDAN, meșter popular: "Le strâng ude și apoi le sărez. Iar le trag așa și le fac forma din nou. Este de lucru la dânsele și apoi le duc la Bălți, acolo le prelucrează și uitați-vă ce se primește. După prelucrare, altfel arată. E moale și așa se va păstra mulți ani."
De câțiva ani, bărbatul a început a confecționa și opinci. Primele încălțări au fost confecționate pentru fetele sale, iar mai târziu au început să apară primele comenzi.
ION IORDAN, meșter popular: "Fetele învățau la școala muzicală, trebuia să le susținem. După a venit ideea să le cumpărăm și costume naționale. Nu găseam opinci. A dispărut specialitatea aceasta. Aveam idee cum se fac, dar nu aveam material. M-am interesat, am găsit material și m-am apucat de lucru. Am făcut la amândouă două perechi de opinci."
Deși procesul de confecționare a opincilor este îndelungat, bărbatul spune că primește o plăcere, când oamenii îi apreciază munca depusă.
ION IORDAN, meșter popular: "E lucru care fură mult timp, dar când ajungi la final te bucuri că ceva. De o plăcere să le privești. Când mă duc la piață: „Vai, de când n-am văzut așa ceva”."
Meșterul mai confecționează din blană și cușme, bundițe, care în perioada rece a anului sunt la mare căutare.
ION IORDAN, meșter popular: 'Sunt diferite, natural cu piele de cârlan, de ied. Dar înainte erau și ierni grele, geroase, dar acum în ultima vreme nu prea. De atâta lumea și nu le folosește."
Ion Iordan dorește ca generațiile viitoare să transmită mai departe această îndeletnicire.