Jurnalul orei 15, 14 Martie
Jurnalul orei 15:00 14 martie 2024, 16:13 | 801

Prezentat de Călin Jucovschi

Deputatul fostului Partid Șor, Marina Tauber, ar putea rămâne din nou fără imunitate parlamentară, la cererea procurorului general interimar, Ion Munteanu. De această dată, Tauber este acuzată de amestec în înfăptuirea justiției. „Este și de râs, și de plâns”, a comentat deputatul.

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguța, a fost audiat astăzi în dosarul în care fostul președinte Igor Dodon este cercetat penal pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării PSRM din partea unei „organizații criminale”. Neguța, ca martor al acuzării, a declarat că nu știe nimic despre finanțarea ilegală a PSRM. Procurorii au refuzat să comenteze declarațiile lui Neguța.

Premierul Dorin Recean s-a văzut obligat să răspundă astăzi, în Parlament, la mai multe întrebări ale deputaților din opoziție. Unii l-au acuzat pe Recean de încălcarea prevederilor constituționale, iar alții i-au cerut explicații privind cheltuielile programate de executiv pentru anul curent.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie