Reprezentanţi ai Statelor Unite şi Ucrainei au încheiat marţi o a doua întâlnire la Riad, în Arabia Saudită
Reprezentanţi ai Statelor Unite şi Ucrainei au încheiat azi o a doua întâlnire la Riad, în Arabia Saudită. Întâlnirea a avut loc după ce delegaţia americană a negociat ieri, timp de 12 ore, cu emisarii Kremlinului, condiţiile unei posibile încetări a focului care să ducă la încheierea negociată a războiului. Kremlinul anunță că detaliile despre negocieri nu vor fi publicate și nici nu se pune problema semnării vreunui document.
Statele Unite și Ucraina au convenit să asigure siguranța navigației, să elimine utilizarea forței și să prevină utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră. S-a convenit că Statele Unite își mențin angajamentul de a contribui la realizarea schimbului de prizonieri de război, la eliberarea deținuților civili și la returnarea copiilor ucraineni transferați cu forța.
De asemenea, Statele Unite și Ucraina au convenit să elaboreze măsuri pentru punerea în aplicare a acordului președintelui Trump și al președintelui Zelenski de a interzice loviturile împotriva instalațiilor energetice ale Rusiei și Ucrainei. Washingtonul și Kievul salută bunele intenții ale țărilor terțe în vederea sprijinirii punerii în aplicare a acordurilor energetice și maritime. Cele două țări vor continua să depună eforturi în vederea obținerii unei păci juste și de durată.
„Statele Unite au reiterat ambelor părți imperativul președintelui Donald J. Trump conform căruia crimele de pe ambele părți ale conflictului dintre Rusia și Ucraina trebuie să înceteze, ca pas necesar către obținerea unei soluții de pace durabile. În acest scop, Statele Unite vor continua să faciliteze negocierile dintre ambele părți pentru a ajunge la o rezoluție pașnică, în conformitate cu acordurile încheiate la Riad”, se arată în comunicatul Casei Albe, difuzat marți.
În urma discuțiilor americano-ruse și americano-ucrainene desfășurate în capitala saudită Riad, Rusia a condiționat orice înțelegere asupra securității navigației în Marea Neagră de relaxarea restricțiilor impuse exporturilor ruse de cereale și îngrășăminte în urma sancțiunilor instituite de Occident după invazia rusă în Ucraina, scrie Agerpres.
Delegația rusă a fost condusă de Grigori Karasin, președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Consiliului Federației, și de Serghei Beseda, consilier al directorului Serviciului Federal de Securitate.
Din delegația Statelor Unite au făcut parte Andrew Peek, director principal pentru Europa la Consiliul Național de Securitate, Michael Anton, director al personalului de planificare a politicilor la Departamentul de Stat, precum și angajați din birourile lui Keith Kellogg, trimisul special pentru Ucraina, și ai consilierului pentru securitate națională Mike Waltz.
„Negocierile dintre Rusia și Statele Unite au fost provocatoare, dar utile, iar ONU și alte țări vor fi implicate în discuții suplimentare”, a declarat unul dintre negociatorii ruşi, Grigori Karasin, pentru agenţia TASS.
Între timp, Rusia a lansat în cursul nopții de luni spre marți 139 de drone și o rachetă asupra Ucrainei, care afirmă că a doborât 78 de drone și a bruiat alte 34. Noul atac a avut loc după ce luni cel puțin 88 de persoane au fost rănite într-un bombardament rusesc cu rachetă care a avariat o școală și un spital din orașul Sumî. Reuters notează că bilanțul ar fi putut fi mult mai tragic dacă elevii nu se aflau în acel moment în adăpostul antiaerian al școlii.
Atacul de luni a avut loc chiar în timp ce în Arabia Saudită erau convorbiri ruso-americane cu privire la războiul din Ucraina. Atât Kievul, cât și partenerii europeni sunt de părere că Putin nu este dispus să facă vreo concesie și are în continuare pretenții care ar echivala cu o capitulare a Ucrainei, abandonarea de către aceasta a aspirațiilor euroatlantice și cedarea teritoriilor anexate ilegal de Rusia, inclusiv unele pe care le controlează acum armata ucraineană.
De la începutul invaziei, pe 24 februarie 2022, Rusia a pierdut 905.940 de trupe în Ucraina, conform Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, așa cum a fost raportat pe 25 martie, anunță The Kyiv Independent.
Această cifră include 1.180 de victime suferite de forțele ruse doar în ultima zi.