Jurnalul orei 15, 11 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 11 noiembrie 2022, 16:22 | 903

Prezentat de Vasile Luchianu

Europa este alături de Republica Moldova și va rămâne în continuare, pentru a ajuta la depășirea crizei energetice și la parcurgerea drumului către aderarea deplină la blocul comunitar. Este promisiunea, pe care a făcut-o astăzi la Chișinău președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, după întâlnirea cu șefa statului, Maia Sandu. Înaltul oficial european a susținut și un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova.

Percheziții matinale la sediul Partidului Socialiștilor. Descinderile au avut loc în cadrul dosarului privind finanțarea ilegală a PSRM de către un grup criminal organizat, anunță procurorii anticorupție. În replică, socialiștii afirmă că în această dimineață a avut loc ”un atac regizat în laboratoarele politice ale regimului PAS”.

Pe fundalul unei inflații de aproape 35 la sută, prețurile au explodat și procesul e continuu. Oamenii s-au pomenit că plătesc acum dublu pentru mai tot, ce cumpărau anul trecut pe această vreme. Cel mai mult bate la buzunar achitarea facturilor. Pentru gaz plătim de șase ori mai mult, iar pentru curent - cu 75 la sută mai mult față de anul trecut. Mulți chișinăuieni, pe care i-am întâlnit astăzi la cumpărături, spun că sunt pur și simplu depășiți de situație.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie