Jurnalul orei 15, 20 Martie
Prezentat de Eugenia Apostu
Carburanții continuă să se ieftinească. Mâine, șoferii vor plăti 21 de lei și 72 de bani pentru un litru de motorină, cu 20 de bani mai puțin decât astăzi. Benzina va costa 24 de lei și 66 de bani, cu zece bani în scădere.
Consiliul Suprem de Securitate a fost convocat acum o oră, în legătură cu situația excepțională creată în justiție, după ce vineri ședința Adunării generale a judecătorilor a fost întreruptă până pe 28 aprilie. La acea ședință urmau să fie numiți membrii Consiliului Superior al Magistraturii. ”Sistemul încearcă să opună rezistență reformei”, a declarat președintele Maia Sandu la postul public de televiziune.
Alinierea Republicii Moldova la sancțiunile europene aplicate Moscovei nu va crea riscuri de securitate mai mari decât cele care sunt în prezent. Republica Moldova era obligată să facă dovada solidarității cu blocul comunitar, după ce a obținut statul de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, a declarat în cadrul unei dezbateri publice directorul adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Mihai Mogâldea. Anterior, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a anunțat că Republica Moldova a început să se alinieze treptat la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse pentru agresiunea contra Ucrainei și va sancționa ”în câteva săptămâni” mai mulți cetățeni ruși.