Program UE pentru dezvoltarea socială
Internaţional 3 aprilie 2019, 17:35 | 1729

Dezvoltarea societății civile a devenit posibilă. Condiția este una: implicarea persoanelor cu gândire critică și idei constructive, care să formeze grupuri de inițiativă. Cele mai bune propuneri privind redresarea situației în zonele rurale vor fi finanțate de Uniunea Europeană. Bugetul total al proiectului este de trei milioane de euro.

Programul inițiat de europeni va dura trei ani, în care vor putea fi finanțate până la 150 de proiecte, orientate spre promovarea principiilor bunei guvernări în Republica Moldova. Inițiativa vine să sporească nivelul de educație civică, gândirea critică, să promoveze diversitatea culturală, coeziunea socială și comunicarea la nivel local și regional. E timpul implicării, afirmă directorul de proiect, Mircea Eşanu.

Eligibile pentru finanțare sunt doar organizațiile obștești, iar cetățenii simpli care au idei pot forma grupuri de inițiativă și depunE dosarul pentru programul propriu-zis.

Care proiecte vor avea prioritate, ne spune Stephan Malerius, șeful de la Berlin al Departamentului de Cooperare Europeană și Internațională al Fundației Konrad Adenauer.

Fondatorii ONG-urilor s-au arătat dispuși să participe la noul program.

Iar Sergiu Bejenari planifică să deschidă în localitățile din sud două birouri, care le-ar oferi cetățenilor consultație juridică.

Proiectul de dezvoltare a societății civile va fi implementat în localitățile din centrul republicii în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă, în cele din sud - cu Asociația pentru Democrație Participativă, iar în nord - cu Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Totodată, în autonomia găgăuză și în raionul Taraclia, partener va fi Centrul Pro-Europa din Comrat.

Opinia ta contează. Comentează!