De astăzi, 26 decembrie, la Guvern este activată Celula de Criză, autoritățile urmează să intervină în situații de urgență
De astăzi, 26 decembrie, la Guvern este activată Celula de Criză. Prin intermediul acestei structuri, autoritățile urmează să intervină eficient în orice situație de urgență privind sistemul energetic. Celula de criză a fost creată în contextul eventualelor întreruperi de curent electric, după 1 ianuarie, din cauza sistării livrărilor de gaze rusești în regiunea transnistreană.
Celula de criză de la Guvern a fost activată inclusiv pentru ca perioada sărbătorilor de iarnă să treacă fără primejdii. În săptămânile următoare, Ministerul de Interne va intensifica patrularea pe trasee și va gestiona traficul rutier în zonele aglomerate. Poliția de Frontieră va asigura gestionarea fluxului de călători și va crește capacitatea echipelor la punctele de trecere a frontierei, acolo unde este necesar. Colaborarea între instituții este cheia funcționării acestor entități, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Aceasta înseamnă un regim nonstop de interacțiune și coordonare a tuturor instituțiilor, astfel încât atunci când se întâmplă ceva ce presupune intervenția mai multor instituții, acest element coordonator se activează și face ca lucrurile să se miște cât mai repede."
În cazul unor eventuale deconectări de la energia electrică, spitalele vor continua să funcționeze. La fel se va întâmpla și în cazul instituțiilor de învățământ. O eventuală lipsă a curentului nu-i va trimite pe elevi în vacanță, deoarece școlile vor dispune de generatoare. În afară de aceasta, autoritățile vor coopera cu operatorii de telefonie mobilă pentru a garanta conectivitatea în situații de urgență. Cât despre cetățenii din stânga Nistrului, autoritățile dau asigurări că vor interveni în cazul unor situații excepționale.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Evident, noi suntem gata să intervenim cu tot ce este necesar, dacă va fi nevoie. Autoritățile noastre vor interveni în interesul cetățenilor noștri din stânga Nistrului și nu în interesul așa-numitei administrații."
Pe 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile. Țara noastră riscă să se confrunte cu un deficit de curent dacă Gazprom va opri, din 1 ianuarie, livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană. Potrivit autorităților de la Chișinău, această situație ar putea provoca o criză umanitară în stânga Nistrului. Furnizorul energiei termice de la Tiraspol a anunțat că imediat ce regiunea transnistreană nu va mai primi gaze, populația nu va avea nici apă caldă, nici agent termic. Potrivit șefului „Tirasteploenergo”, Oleg Ișcenko, din prima zi a anului viitor, de la ora 7 dimineața, nu vor mai fi încălzite locuințele locuitorilor din regiune și doar câteva spitale vor primi agent termic, produs din combustibil alternativ.