Jurnalul orei 15, 25 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 25 septembrie 2023, 16:06 | 547

Prezentat de Călin Jucovschi

Arată ca după război. Asta spun oamenii despre una dintre ulițele, care duc spre o grădiniță de pe strada Gheorghe Madan din Chișinău. Copiii sunt luați în brațe, pentru că se împiedică nevrând, iar cărucioarele se strică în timp record. Cetățenii cer implicarea autorităților, afirmând că drumul nu a fost reparat de zeci de ani. ”Nu există o trecere omenească”, spun aceștia cu amărăciune. Responsabilii de la Primărie nu răspund la apelurile repetate. Cât de tristă este situația, a văzut Vlada Tomescu.

Doi bărbați au fost condamnați la ani grei de închisoare, după ce au mințit peste 50 de agricultori din mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, indivizii s-au dat drept cumpărători cu intenția de a procura cereale de la agricultori în cantități mari. Aceștia nu le-au achitat însă sumele promise. Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de aproape 14 milioane de lei.

Case spațioase, mașini de lux, salarii și venituri de sute de mii de lei. Asta găsim în declarațiile de avere și interese personale ale consilierilor municipiului Chișinău, ale căror mandate expiră în scurt timp. Noi am studiat documentele pentru anul trecut și le vom prezenta pe ale celor aleși, care trezesc un interes sporit. Astăzi vă arătăm ce averi au raportat consilierul Partidului Șor, declarat în afara legii, Valerii Klimenco și consilierul PSRM, Alexandr Odințov.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie