Patrula Jurnal TV, 6 Octombrie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Patru dintre cele cinci persoane reținute marți în urma perchezițiilor de la Comrat au fost plasate în arest. Centrul Național Anticorupție transmite că în privința celei de-a cincea persoane s-a dispus aplicarea controlului judiciar. Suspecții sunt vizați în dosare de finanțare ilegală a unui partid, spălare de bani și mobilizarea cetățenilor la proteste contra plată.

A fost audiat primul martor în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău în care figurează fostul premier Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr și fostul director al Agenției Proprietății Publice Tudor Copaci. Ion Potlog, fostul șef al Direcției parteneriat public din cadrul APP, a declarat instanței că a fost nevoit să demisioneze din cauza presiunilor conducerii instituției și că ar fi fost obligat să semneze anumite acte, contrar legii. De partea cealaltă, Tudor Copaci spune că declarațiile martorului nu corespund realității.

Săptămâna asta a fost marcată de atacuri feroce în Orientul Mijlociu. O cetățeană a Republicii Moldova a murit într-un atac terorist la periferia orașului Tel Aviv, anunță Ministerul de Externe de la Chișinău.În total, șapte persoane au fost ucise. Atacul armat a fost comis de doi teroriști palestinieni. Aceștia au fost împușcați mortal de serviciile de securitate israeliene. Atacul din Tel Aviv s-a produs în paralel cu lansarea rachetelor balistice ale Iranului asupra Israelului.Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că Iranul „va plăti preţul pentru asta”.

Opinia ta contează. Comentează!