Jurnalul orei 17, 26 Iulie
Jurnalul orei 17:00 26 iulie 2024, 18:39 | 1282

Prezentat de Vasile Luchianu

Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial în seara zilei, cu o ceremonie inedită, desfăşurată în premieră în afara unui stadion, pe fluviul Sena, care străbate capitala Franţei. Nu se ştie deocamdată cine va aprinde vasul olimpic, dar, conform unor relatări, onoare îi va reveni fostei atlete Marie-Jose Perec, triplă campioană olimpică, un alt candidat fiind fostul mare fotbalist Zinedine Zidane.

Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală a devenit, de curând, un spațiu de cercetare. O echipă de arheologi și arhitecți a demarat săpături în mai mai multe locuri din parc și a reușit să găsească unele vestigii. Au fost însemnate zece zone unde vor avea loc lucrări până la sfârșitul lunii august. Unele obiecte descoperite au fost surprinse de echipa noastră de filmare. Care este scopul lucrărilor și ce își propun să facă autoritățile, aflați în reportajul ce urmează.

Orașul Cahul a reușit o performanță impresionantă în ultimii ani, înregistrând succese în toate domeniile. Condiții de trai pe măsură, infrastructură, facilități de dezvoltare și creștere continuă pentru locuitori - toate au fost posibile grație sprijinului financiar din vest. „Nu există un prieten mai bun decât Uniunea Europeană”, spun și autoritățile locale, și cetățenii.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie