Jurnalul orei 17, 28 Iunie
Jurnalul orei 17:00 28 iunie 2024, 18:02 | 387

Prezentat de Vasile Luchianu

Concursul pentru șefia Consiliului Superior al Magistraturii a eșuat. Cei doi candidați înscriși, Ion Guzun și Vasile Șchiopu, și-au retras candidaturile pentru funcția de președinte al CSM. În aceste condiții, Plenul Consiliului a votat unanim pentru ca exercițiul să fie reluat luni, 1 iulie.

Uniunea Europeană respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, iar în cadrul negocierilor de aderare, regiunea transnistreană nu poate fi discutată separat. Declarațiile au fost făcute la Luxemburg de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Chișinău.

Crearea cadrului legislativ, care să nu permită spălarea banilor murdari, este una dintre reformele vitale, pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le facă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. „Până la sfârșitul anului 2024, legislativul trebuie să modifice peste 30 de legi în acest sens”, a declarat aseară la postul nostru de televiziune președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie