Jurnalul orei 15, 24 Februarie
Prezentat de Eugenia Apostu
Guvernul de la Chișinău va cere Parlamentului să declare stare de urgență, a anunțat astăzi președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate. Tot astăzi va fi convocată ședința Comisiei Situații Excepționale, care să anunțe acțiunile necesare pentru gestionarea crizei și eventualelor provocări umanitare.
Serviciul de Informații și Securitate a stabilit cod galben de alertă teroristă, ceea ce înseamnă ”nivel moderat”.
În contextul evenimentelor din Ucraina, Banca Națională a Moldovei anunță că sectorul bancar al Republici Moldova rămâne stabil, robust și rezilient. Acesta dispune de lichidități suficiente care să asigure continuitatea funcționării sale în regim de lucru obișnuit.