Meteorologii au emis cod galben de înghețuri în toată țara până pe 23 aprilie
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de înghețuri pentru întreaga țară, în vigoare de astăzi până joi, 23 aprilie.
Potrivit specialiștilor, în această perioadă, noaptea și dimineața, se prevăd înghețuri la suprafața solului cu intensitatea de -1 ...-4 grade Celsius. Totodată, izolat, temperatura aerului va coborî până la -1... -2 grade Celsius. Se vor reduce şi valorile termice din timpul zilei. Astfel, în perioada menționată, vom avea între 12 și 18 grade Celsius. În mod obișnuit, mai cald va fi în sud, iar în nord vor fi cu două - trei grade mai puțin. Precipitații nu se prevăd, iar de vineri, 24 aprilie, vremea se va încălzi. În continuare, până pe 27 aprilie, se menține codul galben de secetă hidrologică.