Jurnalul orei 15, 14 Februarie
Prezentat de Călin Jucovschi
Sute de angajați ai întreprinderii Calea Ferată din Moldova au ieșit astăzi în stradă pentru a cere salariile restante. Oamenii spun că nu au primit niciun ban de cinci sau chiar șase luni. Multă lume s-a îndatorat până la refuz. Autoritățile spun că încearcă să caute o soluție, însă invocă o gestionare defectuoasă a întreprinderii, care a durat ani la rând. Acțiuni de protest au avut loc și la Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca, și Giurgiulești.
Centrul Cultural Rus din Chișinău, a cărui activitate a fost sistată ca răspuns la noile incursiuni ale dronelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, era un loc de acțiuni ale agenților de influență. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. Potrivit șefului executivului, închiderea centrului nu este o desconsiderare a culturii sau limbii ruse, ci o acțiune necesară pentru a proteja interesul național.
Chiar dacă va fi agreat un plan de pace între Ucraina și Federația Rusă, nu există vreo garanție că Ucraina va deveni stat membru al Alianței Nord-Atlantice. Declarația a fost făcută de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul conferinței de la finalul reuniunii miniștrilor apărării ai statelor aliate. Oficialul a atras atenția că prioritatea de bază a Alianaței este să se asigure că, după ce va exista un plan de pace, Federația Rusă nu va mai încerca vreodată să atace Ucraina.