0:00/ 0:00LIVEQuality1  AudioSubtitle
Şaptesprezece percheziţii au avut loc astăzi în Bucureşti şi în nouă judeţe într-un dosar de corupere a alegătorilor
Externe 20 martie 2025, 20:27 | 172

Şaptesprezece percheziţii au avut loc astăzi în Bucureşti şi în nouă judeţe într-un dosar de corupere a alegătorilor. Surse apropiate anchetei, citate de Digi24 și News.ro, afirmă că sunt vizaţi inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu.

Presa de la București scrie că printre persoanele vizate de anchetă se numără influenceri cunoscuți pentru susținerea candidatului independent Călin Georgescu în campania prezidențială din 2024 - Bogdan Peșchir, Makaveli și Alin Borcan.

Anchetatorii investighează un mecanism complex, prin care bani proveniți de la afaceriști precum Bogdan Peșchir ar fi fost utilizați pentru a plăti influenceri de pe TikTok în scopul promovării mesajelor electorale ale lui Călin Georgescu.

Conform documentelor desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Peșchir ar fi realizat donații masive, unele ajungând la 37.000 de lei per sesiune live, către creatori de conținut care susțineau public candidatura lui Georgescu.

Călin Georgescu, a cărei candidatură la alegerile prezidențiale a fost interzisă, este cercetat penal pentru șase infracțiuni, inclusiv instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pe 27 februarie, având interdicția de a părăsi țara și de a publica mesaje ut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob pe rețelele sociale.

Opinia ta contează. Comentează!