Jurnalul orei 15, 1 Decembrie
Prezentat de Eugenia Apostu
La Parada care s-a desfășurat astăzi în Bucureşti, de Ziua Naţională a României, au participat aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din structurile de forță, la care s-au alăturat militari străini. Startul manifestărilor a fost dat cu salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de către preşedintele Klaus Iohannis, după care a fost intonat Imnul Naţional.
Ziua Națională a României a fost consemnată prin ediții speciale, transmise în direct la Jurnal TV. Despre semnificația operei de întregire a neamului, de la Alba Iulia, de acum 103 ani, au vorbit la postul nostru de televiziune scriitoarea Maria Pilchin și istoricul Valeriu Matei.
Avocatul Poporului, Natalia Moloșag, nu vede o problemă în faptul că cetățeanul Dumitru Godorog, condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru proxenetism, a o însoțea peste tot, inclusiv în cadrul vizitelor la pușcărie, în baza unui contract de prestări-servicii oferite - spunea ea - gratuit. Godorog activează în calitate de șofer, bodyguard, i-a încleiat tapete în birou, a umflat roțile mașinilor din curte, a pus becuri, iar pe ea a făcut-o „funcțională”, a explicat Moloșag. În legătură cu scandalul care s-a iscat ea a spus că va analiza posibilitatea de a demisiona, dar numai după finalizarea controlului pe care l-a inițiat la Oficiul Avocatului Poporului.