Jurnalul orei 17, 17 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 17 septembrie 2024, 18:09 | 1104

Prezentat de Vasile Luchianu

La Chișinău are loc cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța. Peste 65 de delegați, inclusiv miniștri de Externe, secretari de stat ai diplomațiilor europene, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale, s-au întrunit la Palatul Republicii. Care sunt angajamentele anunțate pentru Republica Moldova, ne spune colegul nostru Călin Jucovschi.

În cadrul reuniunii de la Chișinău, au fost semnate nouă acorduri de finanțare a Republicii Moldova cu investiții pentru infrastructură, tranziția la economia verde și durabilă. Cele nouă angajamente însumează un sprijin de 385 milioane de euro, dintre care 80 de milioane reprezintă finanțare nerambursabilă. Banii vor fi folosiți pentru a accelera modernizarea țării, a stimula creșterea economică durabilă și a îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor.

Sunt puține șanse pentru o justiție echitabilă în cazul primarului de Boldurești, Nicanor Ciochină, care l-ar fi lovit mortal cu mașina pe un copil de 14 ani. De această părere sunt sătenii, care discută intens cea din urmă decizie a judecătorilor, care l-au eliberat pe Ciochină din penitenciar și l-au trimis în arest la domiciliu. Avocatul părții vătămate vorbește de un șiretlic juridic, iar mama băiatului lovit mortal în februarie curent este total dezamăgită.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie