Știrile Curente

Meteo Horoscop
Gurin a început reforma cu un BMW lux
Achiziţia maşinilor de lux pentru conducerea Procuraturii Generale este o măsură prevăzută în Strategia Naţională de Reformare a Sectorului Justiţiei. Astfel a reacţionat şeful instituţiei, Corneliu Gurin, la investigaţia realizată de jurnaliştii de la "Ziarul Naţional", care au scos la iveală că, în plină criză, Procuratura Generală a cumpărat 14 automobile noi de aproape șase milioane de lei. Şi asta în condiţiile unui buget auster, care abia acoperă cheltuielile de plată a pensiilor şi salariilor. 

Corneliu Gurin susţine că dotarea subalternilor săi cu automobile noi este o condiţie prevăzută în noua Lege cu privire la Procuratură, care face parte din Strategia Naţională de Reformare a Sectorului Justiţiei.

Proiectul de lege la care s-a referit Corneliu Gurin prevede, într-adevăr, că procurorii trebuie să activeze în condiţii adecvate şi, implicit, să fie asiguraţi cu mijloace de transport auto de serviciu. Documentul nu stipulează însă că autoturismele trebuie să fie de categorie lux, aşa cum este, de altfel, maşina procurorului general, care în 2014 s-a pricopsit cu un BMW în valoare de aproximativ 700 de mii de lei.
Ziarul Naţional a scris anterior că Procuratura Generală a cumpărat zece automobile "Skoda Octavia "pentru procurori şi trei maşini "Skoda Superb" pentru adjuncţii procurorului general Eduard Harunjen, Igor Serbinov şi Iurii Garaba, în valoare totală de aproximativ cinci milioane de lei. Corneliu Gurin susţine însă că jurnaliştii de la această publicaţie au exagerat atunci când au făcut estimările, dar nu a precizat cât au costat în realitate cele 13 autoturisme. Achiziţia maşinilor de lux pentru procurori a avut loc în contextul în care, tot în 2015, Guvernul s-a văzut nevoit să renunţe la o serie de proiecte de investiţie, pentru a-şi putea onora obligaţiile de plată a pensiilor şi salariilor, iar asta pentru că partenerii de dezvoltare şi-au întrerupt proiectele de finanţare a Republicii Moldova. Totul din cauza nerespectării angajamentelor asumate de ţara noastră, inclusiv la capitolul reforma justiției din care face parte și reforma procuraturii. De menționat că la sfârşitul anului trecut, Procuratura Generală a cumpărat şi computere pentru procurori în valoare de patru milioane și jumătate de lei, dar și 2000 de scaune de birou în valoare de jumătate de milion. Potrivit Serviciului de presă al instituției, toate achizițiile făcute în 2015 au fost finanțate din bugetul Republicii Moldova și din banii oferiţi de Uniunea Europeană pentru reforma justiţiei. 


 
23 February 2016 19:50 337
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64